Premierul Viorica Dăncilă a devenit din nou ținta glumelor și ironiilor pe rețelele de socializare, după cea mai recentă gafă a sa, comisă în timpul unei conferințe de presă. Mai concret, aflată la Frasin, județul Suceava, șefa Executivului a anunțat în deschiderea discursului său că se bucură de prezența în… Hunedoara.

Oana Pellea râde de gafa Vioricăi Dăncilă. Reacția actriței

Cum era de așteptat, această eroare a prim-ministrului nu a putut rămâne fără ecou, rețelele de socializare fiind invadate de mesaje ironice și critice la adresa Vioricăi. Printre personalitățile care au taxat în termeni duri discursul se numără și Oana Pellea.

Cunoscuta actriță este mereu preocupată de cele mai arzătoare probleme ale societății civile, taxând în nenumărate rânduri atât greșelile de exprimare ale Vioricăi Dăncilă, cât și Guvernul PSD-ALDE, aflat sub conducerea sa.

Oana Pellea, către Viorica Dăncilă: „Când nu ştii pe ce lume trăieşti…”

Într-o postare publicată pe contul personal de Facebook, Oana Pellea lansează un atac dur la adresa premierului Dăncilă după cea mai recentă gafă, amintind totodată de precedentele situații în care șefa Executivului a confundat locul în care se afla.

„Când nu știi pe ce lume trăiești faci summitul de la Sibiu la Iași si ești în vizită la Hunedoara când ești în Suceava…asta loco… Pentru că altfel te afli în capitala Muntenegrului, Podgorica, crezând că ești in Pristina, capitala Kosovo și tot așa…la nesfârșit” , este mesajul îndrăgitei actrițe.

Totul a pornit de la declarația Vioricăi Dăncilă, care a încurcat din nou, în mod surpinzător, locul în care se afla. „Bună ziua! Aş vrea să încep prin a le ura la mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc azi ziua onomastică. Suntem într-o vizită în judeţul Hunedoara, vizită…” , și-a început premierul discursul, fiind imediat corectată de Ioan Stan, președintele PSD Suceava, județul pe care l-a vizitat de fapt.

Loading...